Părerea mea despre naţionalism

24 04 2013

Fight for your world not for your countryUn concept primitiv şi depăşit folosit pentru manipularea maselor de către politicieni pentru a distrage atenţia şi a-şi ascunde hoţiile şi/sau incompetenţa.

Eu nu prea înţeleg chestia asta cu mândria de a fi: român, maghiar, argentinian, pakistanez, alb sau negru… Este un lucru care nu ţine de noi şi nu avem nici o contribuţie la asta. Nu alegem noi cum şi unde să ne naştem. Este ca şi cum aş spune eu că sunt mândru că m-am născut în octombrie, are exact aceeaşi relevanţă… dacă mă năşteam în septembrie ce? nu mai eram mândru? Poţi fi mându de un lucru care l-ai realizat tu, poţi fi mândru că eşti un medic bun, un profesor bun, un campion într-un anumit domeniu… pentru mine faptul că cineva e român sau maghiar, negru sau alb, creştin, musulman sau ateu chiar nu are absolut nici o relevanţă.

Anunțuri




Cum îşi bate statul român joc de mine

23 04 2013

birocratie2Acum un an am făcut greşala să mă înscriu recenzor la Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, o chestiune care s-a dovedit destul de stupidă (vezi unele întrebări din chestionare dar şi spaima CNP-urilor) şi inutilă (vezi referndumul din vară pt demiterea preşedintelui). Sedinţe, training de pregătire, intâlniri tot la câteva zile cu recenzorul şef iar pe urmă am mers vreo 2 săptămâni zilnic după ce ieşeam de la muncă pe la tot felul de ciudaţi, dubioşi şi paranoici ca la urmă statul să îmi aloce o imensă sumă de 750 lei impozabili. După ce mi-au tras taxele care trebuiau să mi le tragă am primit în mână cash fix 500 lei. Am făcut şi eu un ban cinstit m-am gandit… şi mi-am văzut în continuare de viaţa mea neînsemnată.

            Acum câteva zile primesc o înştiinţare prin poştă de la Casa Judeţeană de Sănătate (cea pe care ministrul Nicolaescu vrea să o desfiinţeze) ca să mă prezint în termen de 15 zile cu următoarele documente justificative în copie:

  •  C.I., autorizaţie de funcţionare, acte de studii, carnet de muncă;
  •  adeverinţă cu venituri impozabile pe perioada 2008-2012 de la administraşia fiscală de domiciliu;
  •  decizie de impunere anuale asupra veniturilor realizate (după caz 2008, 2009, 2010, 2011) eliberate de administraţia fiscală de domiciliu;
  • procese verbale de inspecţie fiscală;
  • dovada achitării contribuţiei dacă deja aţi clarificat situaţia.

            Ce mai o groază de documente. Urma să mai îmi ceară o mostră de AND şi adeverinţa cu vaccinurile şi totul era complet…

            Ziua 1: M-am înarmat cu răbdare şi am mers la Finanţe de unde aveam nevoie de “adeverinţa cu venituri impozabile”. A trebuit să completez 2 cereri şi după cum scria pe înştiinţare am cerut fişe de venit pt perioada 2008-2012 şi trebuia să revin peste 2 zile lucrătoare. Dar urma weekendul aşa că am revenit luni.

            Ziua 2: Am mers la Finanţe bineînţeles la alt ghişeu în altă clădire faţă de locul unde am depus cererea. Am primit mult râvnitele “adeverinţe cu venituri impozabile” care erau câte una pentru fiecare an, eu am cerut pentru 5 ani dar am primit pentru 6, mai bine aşa, să fie… Bineînţeles se închisese la Casa de Asigurări de Sănătate, trebuia să revin în altă zi.

            Ziua 3: Ajung într-un final la CAS cu “adeverinţele cu venituri impozabile” şi copii după toate celelalte documente cerute în înştiinţare… ce mai o sacoşă de hârţogăraie… Mă pun la rând, o funcţionară plictisită care vorbea la telefon cu ceva neamuri după cum reieşea din discuţie în timp ce ţinea telefonul cu umărul îmi ia actele. Se uită lung şi zice…

-Funcţionar: Lipseşte ANEXA 5!!!

-Cetăţean: Poftim? Ce Anexă 5? Nu scrie în înştiinţare nimic de nici o anexă 5, am adus toate documentele exact cum scrie în înştiinţare, uitaţi am făcut o mulţime de copii. Funcţionara se uită fără îndurare la mine şi spune hotărât:

Funcţionar: ANEXA 5!!!  Şi copie după buletin, restul nu trebuie…

Cetăţean: Cum nu trebuie? în înştiinţare spune despre copii după acte de studii, carnet de muncă etc…Da în ce constă această Anexa 5?

Funcţionar: Un formular ce trebuie competat.

Cetăţean: Daţi-mi-l să-l completez.

Funcţionar: Da nu-l am aici…

Cetăţean: Da unde?

Funcţionar: Păi trebuie să mergi la vreun Xerox, acolo trebuie să fie…

Cetăţean: Păi da de ce nu scrie în înştiinţare de el? Îl căutam acasă pe internet… Aici la Ziridava găsesc?

Funcţionar: …

Cetăţean: Mulţumesc pentru nimic.

            Mă duc la Ziridava la parter la Xerox. Am noroc, au Anexa 5. Mă costa 0.25 lei. Îi dau din prima fără să stau pe gânduri… mă simt “norocos”… Credeam că această Anexă 5 e ceva foarte elaborat, cu vre-un cod de bare sau ceva elemente de securizare sau ceva mare dudă. De fapt este un formular banal pe care trebuie să completez încă o dată numele, CNP-ul şi adresa. INCREDIBIL… de parcă nu ar avea adresa mea din moment ce mi-au trimis înştiinţarea acasă şi CNP-ul meu doar le-am dat şi copie de buletin unde din nou sunt trecute şi CNP-ul şi adresa şi ce să vezi chiar şi pe  “adeverinţele cu venituri impozabile” pe fiecare în parte sunt trecute numele, CNP-ul şi adresa.

            Revin la ghişeu după ce mai stau încă o dată la rând. Acum funcţionara nu mai vorbea la telefon, dar tasta cu viteza melcului turbat cu un singur deget…

Cetăţean: Am revenit. Poftim Anexa 5, afirm eu învingător.

Funcţionar: Trebuie să plătiţi 5,5% din cât aţi câştigat la Recensământul Populaţiei…. zice tastând încontinuare cu un deget.

Cetăţean: OK

Funcţionar: Vă fac înştiinţarea de plată, trebuie să plătiţi 41 de lei.

Cetăţean: Bine haideţi că vă plătesc

Funcţionar: Aaa… dar nu aici.

Cetăţean: OK, la care ghişeu?

Funcţionar: Păi nu la noi… la Finanţe!

Cetăţean: Poftim?

Funcţionar: La Finanţe, spune, zâmbind fals…doamna cu forme rubensiene şi îmi inapoiază fişa de venit pe 2012 şi înştiinţarea de plată.

Cetăţean: Da cu fişa pe 2012 ce fac? De de mi-aţi dat-o înapoi?

Funcţionar:  Asta nu mai intră în atribuţia noastră, noi calculăm doar până în 2011. (Eu mai am ceva contracte şi convenţii civile şi în 2012 din nu ştiu ce activităţi am mai avut pe lângă locul de muncă, că nu îmi place să stau pe fundul meu…)

Cetăţean: Perfect.

Funcţionar: Mergi la Finanţe, plăteşti 41 de lei şi apoi ne aduci o copie după chitanţă!

            Înfrânt de sistem iau foile şi mă îndrept înapoi spre Finanţe. Caseria era deja închisă.Birocratie1

            Ziua 4: Ajung din nou la Finanţe la Caserie. O mulţime de lume. Iau billet de ordine. Aştept răbdător vreo jumate de oră să îmi vină rândul. Ajung la casă, plătesc 41 de lei. Merg la cel mai apropiat Xerox şi fac o copie. Mă întorc la CAS şi le dau copia… c’est fini la comédie.

            Am pierdut 4 zile, timp preţios, neuroni… nu mai socotesc benzina şi tiketele de parcare… şi toate astea pentru NIMIC. Plătesc CAS-ul dar dacă merg la medicul de familie pentru o adeverinţă mă costă 20 de lei. Să nu mai amintesc de coplată. Dacă vreau o reţetă compensată şi mă îmbolnăvesc în a doua jumătate a lunii pot să-mi iau gândul…ce tupeu am să mă îmbolnăvesc în a doua jumătate a lunii când s-au terminat fondurile alocate. Dacă ar sta în puterea mea să le fac rău la aceşti oameni care patronează acest sistem le-aş face fără cel mai mic regret.

            Alte observaţii:

            -peste tot pe unde am umblat am observat o chestiune care mi se pare total nepotrivită în legătură cu pauza de masă. Şi la ghişeu la CAS şi la Finanţe sunt 4-5 ghişee la un loc care se cam ocupă de aceleaşi treburi şi toate au pauză de masă o oră – oră jumate şi toate în acelaşi timp şi dacă se nimereşte să ajungi chiar când este pauza de masă ghinion, aştepţi până termină funcţionarii de mâncat şi bineîţeles că se formează o coadă… soluţia: aplicaţi alt sistem de luat pauza. Sistem care este aplicat cam de toată lumea, adică pauză prin rotaţie, că nu moare nimeni dacă nu stă la bârfe în timp ce mănâncă.

            -nu ştiu cum se face că tot timpul când mă nimeresc la vreun ghişeu funcţionara (în 90 % din cazuri o femeie trecută de 50 de ani, grasă şi care introduce în calculator datele cu un singur deget pe tastatură cu viteza melcului turbat, da mai tot timpul vorbeste la mobil cu ceva neam şi încetineşte şi mai mult procesul). Mă gândesc doar la miile de absolvenţi de administraţie publică… pe care nu-i angajeză nimeni…

            -oare Guvernul nostru a auzit de conceptul de interacţiune dintre instituţiile guvernamentale (G2G)? Interacţiunea G2G presupune comunicarea prin mijloace electronice între acestea. Această comunicare între instituţiile publice are loc datorită faptului că rezolvarea unor probleme se realizează prin soluţii complexe, care necesită prelucrarea unor date deţinute de către instituţii diferite. De exemplu, înmatricularea unei firme este percepută de beneficiar drept un singur obiectiv, când în realitate, ea presupune paşi multipli: la Registrul Comerţului, Tribunal, Administraţia Financiară etc.G2G înseamnă deci comunicarea dintre mai multe instituţii publice diferite pentru rezolvarea unei probleme unice a cetăţeanului. Dar ce mă mir eu despre Guvern că nu a auzit de G2G când lui i-a fost lene să îmi plătescă contribuţia de 5,5 % la CAS care oricum e o mare porcărie din moment ce eu plătesc odată ca şi salariat şi a doua oară ca şi student bugetar… dar asta deja este altă discuţie…

            Aşa că în viitor pe cei care sunt tentaţi să se mai înscrie la vreun recensământ fie din motive financiare fie civice fie din ambele motive îi sfătuiesc să se gândescă de două ori înainte.

P.S. De ce trebuie în orice formular stupid să treci tot timpul şi numele părinţilor, de fiecare dată îţi cer asta, de parcă s-ar schimba părinţii în fiecare an…





Ţara lui KIM… sau Coreea de Nord

20 12 2011

KIMS from Koreea

Kim Ir-sen… Kim Jong-il şi acum Kim Jong-un. Sunt cei 3 Kim care au condus Coreea de Nord din 1948 până în prezent. Ultimul ajungând la putere zilele astea dupa ce tatăl său a dat colţul la doar 69 de ani… o vârstă fragedă pentru un dictator.

                        „Cine controlează trecutul controlează viitorul.
Cine controlează prezentul controlează trecutul”.

Asta scria Orwel în romanul 1984 şi se pare că în Coreea de Nord, Kim controlează totul. Această dinastie comunistă a adus manipularea, propaganda, cenzura, izolarea, reeducarea şi toate celelalte clişee care ţin de partea negativă a comunismului la rang de artă. Trebuie să recunoaştem că nord coreeni sunt cei mai buni în asta. Sunt longevivi şi constanţi şi pe langă ei chinezi, cubanezi, sau aţi dicatatori precum Castro sau Chavez chiar şi Ceauşescu sunt mici copii. Să fie de vină poziiţia geografică, susţinerea fratelui cel mare numit China sau celuilalt frate numit Rusia sau doar AND-ul populaţiei din acea zonă? La asta cred că nici Orwel nu ar putea să ne răspundă.

În orice caz merită urmărită evoluţia evenimentelor după înscăunarea celui de al 3-lea Kim, care are o aliură parcă aşa de manelist, aşa un pic parcă dă pe Bercea Mondialu varianta asiatică.

În final o sa postez 2 filmuleţe de la moartea celor 2 Kim de până acum, primul fimuleţ din prezent şi celălat din 1994. Cred că imaginile vorbesc de la sine şi nu mai este nevoie de nici o concluzie.


Nord coreeni „plângându-l” pe KIM Jong-il în 2011

Nord coreeni „plângându-l” pe KIM Ir-sen in 1994

P.S. Aşa o să îl plângă şi portocalii români pe Băsescu dar după el nu o să urmeze EBA. (să speram…că nu se ştie niciodată cum evoluează lucrurile)





Imaginea anului

31 10 2011

Se spune că o imagine face cât 1000 de cuvinte. Imaginea de mai jos reflectă exact România de astăzi. Alte comentarii nici nu îşi mai au rostul. SAVURAŢI!

Imaginea anuluiP.S. Simbioza Stat-Biserică. Totuşi eu cred că s-au adunat să afle CNP-ul lui Chuck Norris.





CNP-ul lui Chuck Norris

27 10 2011

Chuck NorrisAvând în vedere dileala cu CNP-ul de la recensământul populaţie, CNP care se pare că a devenit cea mai de preţ posesiune a românilor, unii chiar preferă să doneze sânge sau chiar un organ decât să îşi dezvăluie CNP-ul, lucru de înteles deoarce având în vedere situaţia economică actuală şi perspectivele de viitor CNP-ul rămâne întradevăr cel mai de preţ lucru al românilor. Am auzit zvonuri cum că pe piaţa neagră deja se vând CNP-uri pe sub mână, unii mai instăriţi fiind în posesia a 2,3 sau chiar 4 CNP-uri proprii… câtă binecuvântare dar şi câtă responsabilitate în acelaşi timp, să poţi să păzeşti 4 CNP-uri şi să nu le afle nimeni. Dar folosind tehnologia de astăzi eu pot să aflu CNP-ul oricui eu fiind un fel de guru al CNP-urilor, dar un singur CNP-nu am putut sub nici o formă să îl aflu, cel al lui Chuck Norris. Aşa că fac un apel la toţi care pot să mă ajute, de la serviciile secrete, hackeri, clarvăzători, feţe bisericeşti sau simpli cetăţeni. Orice informaţie este binevenită!

Aşa că fraţilor, haideţi sa aflăm CNP-ul lui Chuck Norris!

Chuck Norris Approved





Eu şi Regele

25 10 2011

Mihai I de RomaniaAstăzi Regele Mihai I, o figură istorică vie, împlineşte frumoasa vârstă de 90 de ani. Un moment important în istoria noastră democratică şi recentă prin care în ciuda beţelor în roate puse de portocalii în frunte cu liderul lor, parlamentarii au dat dovadă de maturitate şi au permis regelui să ţină un discurs în Parlament după 64 de ani. Ce cadou mai frumos putea să aibă, fiind aclamat de către toată asistenţa şi dând dovadă de o decentă şi un comportamnrt demn de un rege. Cu bune şi cu rele încă mai avem multe de învăţat de la Mihai I şi de la ceea ce reprezintă el. În urmă cu câţiva ani am avut ocazie să îl văd şi eu în persoană acesta fiind în vizită la Biserica Ortodoxă din cartierul Bujac unde locuiesc eu şi vizita lui a fost un eveniment major în comunitatea noastră. Am putut să observ atunci imensa popularitate de care se bucură încă regele atât în rândul persoanelor mai în vârstă cât şi a celor tineri. Ţin minte că şi bunicul meu îl invoca de nenumărate ori cu nostalgie şi respect. Trebuie să ne bucurăm că încă îl mai avem printre noi, el fiind ultimul şef de stat din al doilea război modial care mai este în viaţă. Acestea fiind spuse nu-mi rămâne decât sa-i urez şi eu „La mulţi ani!” Majestăţii Sale.





Excursie 2009, partea a II-a: Serbia, Croaţia, Slovenia, Italia

1 09 2011

Perioada: August 2009

Traseu: Arad – Timişoara – Jimbolia – Zrenjanin – Novi Sad – Vukovar – Osijek – Zagreb – Brezice – Liubliana – Volpago del Montello – Montebelluna – Veneţia – Udine – Klagenfurt – Graz – Viena – Gyor – Budapesta – Kecskemet – Szeged – Arad

Ţări tranzitate: România, Serbia, Croaţia, Slovenia, Italia, Austria, Ungaria

Dotat cu Opelul meu Astra an fabricaţie 1993, paşapoarte şi un GPS recent achiziţionat special pentru călătoria cu pricina împreună cu doi prieteni am pornit încrezători la drum. Am trecut prin Timişoara, care bineînţeles nu avea centură dar avea un sistem de semaforizare foarte ineficient ne-am îndreptat către Jimbolia. Serbia nefiind membră UE controlul a fost puţin mai riguros decât mă aşteptam. Obişnuit cu tranzitarea graniţei cu Ungaria unde nici nu trebuia să opresc motorul la maşină prezentam doar buletinul şi atât şi aici am procedat la fel, intrând în discuţie cu vameşul român fără să mai opresc motorul maşinii. Acesta foarte îngâmfat şi cu un aer de superioritate tipic românească îmi strigă să opresc motorul şi să cobor din maşină şi mă întreabă ironic că unde mă cred? Mă rog, încerc să fiu cât mai drăguţ posibil şi după ce ne-a purecat puţin, ne-a fotografiat maşina  (probabil aştepta şpagă) ne-a lăsat să înaintăm. Urmează vama sârbească. Spre surprinderea noastră am fost trataţi cu foarte multă lejeritate, un vameş destins (cred că cel mai simpatic vameş care l-am întâlnit vreodată) ne-a întrebat simpatic într-o română forţată dacă nu cumva avem droguri sau pistoale, ne-a înmânat paşapoartele înapoi fără să ne controleze, probabil ne-a crezut pe cuvânt dar nu înainte să remarce viza mea de America pe 10 ani de care a părut destul de încântat.

Serbia

Şi iată-ne înaintam în Serbia, şi GPS-ul nu mai arăta nimic (nu avea şi harta Serbiei) hartă nu aveam decât una foarte veche cu Europa de pe prin Novi Sadvremea Iugoslaviei şi nici măcar nu puteam distinge unde era graniţa cu Croaţia spre care vroiam noi să ajungem. Mergeam aşa după intuiţie, infrastrucura nesperat de bună, totul pus în ordine, localităţile prin care treceam curăţele, aranjate, o mulţime de fete frumoase, nici urmă de poliţie totul a decurs foarte bine şi iată-ne în Zrejanin primul orăşel din drumul nostru. Cu puţină dificultate deoarece indicatoarele rutiere lipsesc aproape cu desăvârşire am reuşit să îl tranzităm, fără să oprim însă. Ne îndreptam spre capitala Voivodinei, frumosul oraş Novi Sad. Catedrala romano-catolică din Novi SadUnde chiar am rămas impresionat de frumuseţea acestui oraş, mare centru industrial şi cultural al Serbiei cunoscut dealtfel ca şi Atena Sârbească (Srpska Atina). Clădiri şi biserici restaurate, zone pietonale, terase la tot pasul, piaţa principală (Piaţa Libertăţii) cu arhitectură neoclasică dominată de o impresionantă catedrală romano-catolică, curăţenie şi oameni primitori. Am încercat să cumpăram o hartă actuală de la o librărie dar cum nu aveam cash doar carduri bancare şi chiar dacă am încercat trei carduri diferite spre dezamăgirea mea nu am reuşit să o cumpărăm. Dar vânzătoarea foarte amabilă ne-a lăsat sa fotografiem harta şi aşa ne-am ajutat de poză ca să ajungem la graniţa cu Croaţia. Până am reuşit să ieşim din Novi Sad a fost mai greu din cauză că lipseau indicatoarele sau unde se găseau erau minuscule şi nu le distingeam bine dar drumul până la graniţa sârbo-croată a decurs fără probleme.

Croaţia

Am trecut graniţa pe la Backa Palanka-Ilok, punctul de trecere a frontierei aflat pe Dunăre, am Graniţa sârbo-croată pe Dunărestrabatut un pod imens şi eram în Croaţia. Cu vameşii croaţi de asemenea nu am avut probleme, au efectuat doar un control superficial. Apoi am urmat cursul Dunării până la Vukovar. Acum ne puteam folosi din nou de GPS care avea mai toate ţările din Europa mai puţin Serbia… ce ironie. În Vukovar îţi sare inevitabil în ochi turnul de apă puternic avariat în timpul luptelor din cadrul Războiului Croat de Independenţă şi care a fost păstrat aşa deteriorat ca simbol al conflictului. În vărful turnului este arborat un imens drapel al Croaţiei şi fără chiar să cunoşti istoria te loveşte aşa un Turnul de apă din Vukovar - monument de patriotism croatsentiment de patriotism care parcă pluteşte în aer în locul respectiv. Ar fi multe de povestit despre Vukovar şi despre luptele dintre Armata Populară Iugoslavă (Serbia) şi Croaţia, dar rezumând trebuie să menţionez că în 1991 timp de 87 de zile din august până în noiembrie au avut loc lucruri îngrozitoare printre care moartea a cel puţin 3000 de persoane, purificarea etnica a cel puţin 20000 de croaţi din oraş şi împrejurimi, conform unor estimări artileria sârbă a tras până la un milion de obuze către Vukovar, care a fost primul oraş european ras de pe faţa pământului de la Al Doilea Război Mondial încoace. În prezent doar turnul de apă avariat mai rezonează cu acele vremuri, viaţa pare să işi fi reluat cursul normal în Croaţia o ţară care acum prosperă din toate punctele de vedere. Ieşind din Vukovar-ul încărcat de istorie recentă ne-am îndreptat spre Osijek. Deja se înnoptase şi fiind şi singurul şofer deja dădeam semne de oboseală dupăLa Hotel în Croaţia savurând o bere locală după o zi plină atâta drum. Ţinând direcţia Zagreb şi nemergând pe autostradă speram să găsim un hotel sau motel la care să dormim  dar spre disperarea nostră înaintam în întuneric şi nici urma de vre-un loc de cazare. Cred că deja era aproape trecut de miezul nopţii când undeva pe la jumătatea drumului dintre Vokovar şi Zagreb am găsit într-un orăşel la care din păcate nu îi mai reţin numele două hoteluri. Am oprit înainte la un bar de unde o domnişoară de la care am cumpărat câteva sticle de bere croată, plătind cu euro deoarece nu aveam kuna (moneda naţională din Croaţia) ne-a îndrumat Zagreb - capitala Croaţieimai mult prin semne şi într-o engleză foarte elementară catre centrul orăşelului unde am şi găsit hotelurile cu pricina. Primul puţin mai scump şi la care nu am putut negocia dar la al doilea am dat peste un recepţioner simpatic, care bineînţăles nu prea vorbea engleza dar am reuşit să negociem o cameră cu 3 paturi de la 100 la 50 de euro. Camera arăta destul de bine echivalentul a 2-3 stele la noi. Când ne-am trezit dimineaţa am observat pe geam că şi la hotelul nostru şi la cel de vis-a-vis avea acoperită sigla hotelului cu un fel de prelată, nici în ziua de azi nu mi-am dat seama de ce. Cum nu ştiam o boabă de sârbă sau croată şi ei nu prea se descurcau cu engleza nu am mai cerut explicaţii şi am pornit la drum. În vreo 2 ore eram deja în Zagreb, care arată aproape ca orice capitală occidentală şi spre mirarea noastră cu o infrastructură extrem de dezvoltată. Am facut doar o scurtă plimbare prin centru, vreo câteva poze în faţa gării şi ne-am continuat drumul.  De la ieşirea din capitala Croaţiei şi până la graniţa cu Slovenia nu faci mai mult de 20 de minute.

Slovenia

Slovenia, o ţară de care noi românii nu ne aducem aminte cu plăcere încă de la barajul de calificare pentru Campionatul Mondial din 2002 când din postura de outsider ne-au eliminat ruşinos. Aversitatea mea faţă de Slovenia a crescut şi mai mult după experienţa avută acolo. Ajunşi în Slovenia, adică intraţi din nou pe teritoriul Uniunii Europene ne simţeam mult mai relaxaţi, teoretic ne simţeam ca „acasă”. La vamă ne-au controlat doar actele şi totul părea minunat. Slovenia este o ţară destul de mică, având suprafaţa a două maxim trei judeţe de la noi dar are un sistem dezvoltat de autostrăzi. Noi până în acest punct am venit tot pe drumuri naţionale cu excepţia unei mici porţiuni de autostradă parcursă pe centura Zagreb-ului şi neavând un buget foarte mare pentru această călătorie pentru doar 100 şi ceva de kilometri cât ne-ar fi luat tranzitarea Sloveniei ne-am gandit ca nu are rost să mai platim şi taxa de autostradă şi că ar fi bine să ne continuăm călătoria tot pe drumuri naţionale în ideea să economisim ceva bani şi să observăm mai bine peisajul sloven. Aveam intenţia să facem un mic popas şi în Liubliana, capitala Sloveniei. Dar cum planurile făcute acasă nu se potrivesc cu cele din târg în final nu am economisit nici bani şi nu am mai vazut nici Liubliana şi nici peisajul sloven. După ce am trecut graniţa am oprit în prima benzinărie să întrbăm de vignetă pentru autostradă. Dacă reţin bine cea mai ieftină era în jur de 15-20 de euro. Cu gândul ca să nu cumpăram chiar din prima benzinărie care ne iese în cale cum că poate ar fi mai scum ne-am gândit să încercăm la o a doua, dar preţul era acelaşi şi am hotărât să nu mergem pe autostradă. Cum ieşeam din benzinărie trebuia să virăm la stânga cum ne arăta şi GPS-ul, dar pentru asta trebuia să o luam prima oară la dreapta şi să facem un sens giratoriu. Dar eu am preferat să scurtez şi bineînţăles să trec peste linia continuă când în spatele meu ce să vezi…? o dubă de poliţie (până în acest punct al călătoriei am trecut deja prin două ţări dar nici urmă de poliţie). Eu îmi continui drumul ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, frumos regulamentar cu 50 km/h (fiindcă eram în localitate) duba agale în spatele meu fără sa acţioneze într-un fel. Eu fiind conştient de regula care am încălcat-o speram ca să îmi văd de drum şi maşina poliţiei să nu mai vină după mine, speram să mă depăşească sau să o ia în altă direcţie decât mine. Şi am mers aşa cred că vreo 10 minute, un fel de tortură psihică pentru mine şi la un moment dat am văzut un supermarket şi am decis să trag acolo în parcare cu gândul că doar doar maşina poliţiei o să îşi vadă de drum şi noi oricum trebuia să ne mai aprovizionăm cu apă şi ceva de ronţăit. Când semnalizez şi o iau spre parcarea suprmarketului bineînţăles şi maşina poliţiei după mine, nu avem să scap sub nici un chip. Opresc frumos în parcare, poliţia opreşte frumos lângă mine. Ieşim din maşină cu intenţia să intrăm în supermarket dar din dubă coboară trei poliţai doi tipi şi o tipă, toţi până în maxim 30 de ani. Încep să mi se adreseze în slovenă, apoi în germană, apoi în italiană şi într-un final în engleză (toţi au o problemă cu engleza, în spaţiul ex iugoslav oare?) şi începe să îmi explice cum că am încălcat linia continuă. Eu mă fac că nu înţăleg, dar nu am nici o şansă cu el şi trebuie să plătesc o amendă de 40 de euro pentru încălcarea liniei continue dar pentru că sunt străin şi trebuie să plătesc neapărat pe loc se aplică doar jumate de amendă adică doar 20 de euro şi deja încep să regret că nu am luat vignietă de autostradă. Toată treaba cu poliţia a durat cel puţin vreo jumătate de oră dacă nu mai mult între timp ma pus să suflu în fiolă, ne-au controlat paşapoartele la fiecare în parte, s-au uitat printre bagaje, aveam şi un bax de vin printre bagaje pentru gazda noastră din Italia, s-au interesat că ce facem cu vinul şi la urmă ne-au lăsat cu moralul la pământ. Acum ne lamentam cu toţii că mai bine am fi luat-o pe autostrada şi am fi evitat acest incident, fără să ştim că ăsta era doar începutul. După ce ne-am făcut cumpărăturile fără nici un chef am pornit la drum, cu direcţia Liubliana. Nu cred că am plecat nici de 5 minute de la supermarket şi ne îndreptam spre ieşirea localităţii (Brezice) deja se şi vedea tabla de ieşire din localitate când mă gândesc să apăs puţin acceleraţia şi să ajung la aproape 90 km/h în tandem cu antemergătorul meu dar şi cu cel din spate, amândouă maşini cu număr de Slovenia. Din faţă o maşină îmi face semn cu farurile dar deja era prea târziu şi dintre cele trei maşini doar eu cel cu număr de România sunt tras pe dreapta şi coşmarul începea din nou. Mi-au cerut actele, paşaportul, talonul. Acum erau 2 poliţai unul mai tânăr tot aşa pe la vreo 30 de ani şi unul mustăcios mai învârsta pe la vreo 40-50 de ani. M-am putut înţălege doar cu cel tânăr care spicuia puţin pe engleză. Foarte drastici îmi spun că trebuie să plătesc 250 de euro (cu plata pe loc obligatoriu, deci doar 125). Concediul nostru era şi aşa unul cu buget de austeritate…şi acum mă simţeam deja chiar disperat, dacă am fi continuat tot în ritmul acesta mai puţin şi am fi rămas fără bani. Încerc să le explic că nu am atâţia bani la mine şi că nu mai îmi rămân de benzină până acasă (bani aveam bineînţăles) şi că o să plătesc prin poştă când ajung acasă (la paştele cailor mă gândeam eu). Nu pot să îi clintesc din decizia lor. Văzându-mi în portofel cardurile cand i-am dat talonl îmi sugerează să sun acasă să îmi trimită bani pe card şi să plătesc amenda cu cardul. Ce inteligent… m-am gandit eu înjurând printre dinţi. Necunoscând legislaţia slovenă credeam că vor doar să mă sperie şi să profite de faptul că nu ştiu legea, eu mă gandeam că nu îi posibil să fiu obligat să plătesc pe loc (am verificat ulterior şi chiar aveau acest drept). Îmi spun că pentru viteza asta de (90 km/h) aş putea să ajung şi în faţa judecătorului şi dacă nu plătesc nu mai îmi dauÎn Slovenia, cu moralul la pământ dupa a doua amendă actele înapoi. Invoc discriminarea şi le spun că se comportă cu mine aşa doar pentru că sunt român şi că maşinile cu număr de Slovenia care circulau cu aceeaşi viteză ca şi mine nu au fost oprite. Nu ajung la capât cu ei şi cum deja se însera după câteva minute bune de negocieri şi intransigenţă din partea poliţiei slovene sunt nevoit să plătesc amenda de 125 de euro, îmi primesc actele, intru în prima benzinărie, îmi cumpăr vignietă, la prima intrare o iau pe autostradă, nu mai opresc nici în Liubliana şi mă îndrept în viteză spre graniţa cu Italia jurându-mă că nu mai pun piciorul niciodată în Slovenia. Până în prezent m-am ţinut de cuvânt. Acum judecând la rece îmi vine să râd de toată aventura dar în acele momente nu gandeam deloc aşa. Vina era exclusiv a mea, dar nemai călătorind niciodat de capul meu cu maşina în afară ţării trebuia probabil să primesc lecţia asta.

Italia

Restul drumului am fost foarte atent la toate regulile de circulaţie, exclusiv de prudent şi poate chiar paranoic în unele cazuri. La vreo oră după ultima amendă intram în Italia şi lăsam în În gara din Veneţiaurmă neplăcutul episod sloven. Avea să înceapă cea mai frumoasă parte a excursiei noastre. Unul dintre prieteni mei care mă însoţeau în această excursie lucrează în Arad recepţioner la un hotel aproape de Zona Industrială. Acolo s-a împrietenit cu un italian care a fost trimis în delegaţie câteva săptămani bune la o firmă în Zona Industrială şi pe toată perioada a fost cazat la hotelul la care lucrează prietenul meu. Între ei s-a legat o oarecare prietenie şi cum italianul pe nume Mateo statea aproape de Veneţia o zonă cu magnet pentru orice turist care se respectă l-a invitat la el dacă cumva o să treacă vreodată prin Italia. Acum era ocazia perfectă şi cum Canal Grandebugetul nostru nu era prea mare, amicul meu l-a anunţat din timp că venim aşa că eram aşteptaţi în Volpago del Montello regiunea Veneto, o mică aşezare la căţiva kilometri de faimoasa Veneţia. Am ajuns noaptea târziu acolo şi nu prea ştiam la ce să ne aşteptăm de la un om care atunci îl vedeam pentru prima oară, dar italianul ne-a facut o impresie foarte bună, avea un amartament foarte primitor cu 3 camere din care 2 am ocupat noi şi spre surprinderea noastră a doua zi i-a dat prietenului meu cheile de la apartament şi ne-a spus că putem veni şi pleca oricând şi că se ne simtim ca acasă. Eram puţin Piaţa San Marcosurprins la cât de bine eram trataţi la urma urmei de către un strain şi să nu uităm eram în 2009 perioadă în care în presă se relatau o mulţime de aversiuni împotriva românilor din peninsulă. Noi nu ne-am simţit deloc discriminaţi şi toată lumea sa comportat foarte frumos şi politicos cu noi spre bucuria noastră. A doua zi vroiam neapărat să ajungem la Veneţia şi la sfatul amicului nostru italian am hotărât să mergem cu trenul deoarece ii mai ieftin decât cu maşina, parcarea fiind foarte scumpă în Veneţia. Mateo ne-a însoţit până în Montebelluna de unde am luat trenul spre Veneţia. Ajunşi în gară la Veneţia am rămas gură cască ca să zic aşa în primul rând de frumuseţea oraşului care în întregime face parte din patrimoniul UNESCO dar şi de preţurile exagerate care sunt practicateCampanile - Veneţia acolo. Înainte dar şi după să ajung în Veneţia am mai vizitat diverse locuri cunoscute cum ar fi New York-ul, Cascada Niagara, Budapesta,  Epcot Walt Disney World Resort Florida, Dusseldorf, Istambul, Atena, dar nicăieri parcă nu am văzut aşa preţuri mari la absolut orice cum am văzut în Veneţia. Dar preţurile mari sunt total justificate de frumuseţea inegalabilă a locului. Veneţia este singurul oraş din lume complet pietonal aşa că după ce am mâncat câte un sandwich foarte scump în gară am pornit-o la pas prin frumosul oraş. Am avut ce vedea, arhitectură deosebită oriunde te-ai uita, Piaţa şi Bazilica San Marco şi Canal Grande fiind cireaşa de pe tortul experienţei Veneţiene. Cafenele, retaurante şi terase sunt peste tot, gondole, gondolieri, străduţe înguste, statui, biserici, magazine, hoteluri de lux,măşti, o mulţime de chioşcuri cu suveniruri, asiatici care vor să îţi vândă orice, dar şi o mulţime de turişti din toate colţurile lumii. Am rămas împresionaţi de tot ce am văzut în Veneţia dar şi istoviţi după o zi întreagă de mers pe jos în soarele de august. Am luat trenul înapoi pe aceeaşi rută dar undeva pe la jumătatea traseului a intervenit ceva Eu şi Opelul meu în Volpago del Montellodefecţiune pe ruta respectivă şi am fost daţi toţi jos din tren. Cu ajutorul unui „cfr-ist” italian foarte politicos şi săritor am reuşit în ultima clipă să prindem autobusul care a înlocuit trenul defect. Cu puţină întârziere am ajuns înapoi în Montebelluna de unde cu maşina care am lăsat-o în gară ne-am întors în Volpago del Montello şi am cinat la gazda noastră care ne aştepta cu veritabile paste gătite în stil italian de un italian adevărat.

A doua zi încă puţin istoviţi parcă după ce am bătut la pas aproape toată Veneţia am convenit să ne relaxăm puţin la Marea Adriatică, dacă tot eram la o aruncătură de băţ de ea. AmLa Marea Adriatică pe litoralul din Italia (Lido di Jesolo) ales o destinaţie care am gasito pe GPS şi anume orăşelul staţiune Jesolo cu a sa plajă Lido di Jesolo. Sincer Marea Adriatică nu ma impresionat prea mult, nefiind mare diferenţă între ea şi Marea Neagră deşi după cum am văzut (în poze doar) pe partea croată şi muntenegreană apa este mult mai albastră şi litoralul şi plajele mult mai primitoare. Nu se compară cu Golful Mexicului şi cu plajele care le-am văzut în Florida de exemplu. Dar şi aşa am petrecut o zi întreagă stând la soare şi bălacindu-ne în apă. La întoarcere am oprit în Pizza de la mama ei de acasăVolpago del Montello şi am mâncat o pizza veritabilă ca la mama ei acasă.

Am părăsit Volpago del Montello şi pe Mateo gazda noastră primitoare următoarea zi şi ca să evităm Slovenia am luat-o pe la Udine şi am străbătut munţii Alpi trecând în Austria pe autostrada Alpe-Adria. Am folosit doar autostrăzi ca să evităm amenzi inutile şi ne-am minunat de infrastrucura italiană respectiv austriacă şi de frumuseţea peisajului montan alpin care se întinde în cele două ţări. Visam la momentul când o să avem şi noi autostrăzi ca şi ei. Am urmat ruta Klagenfurt, Graz, centura Munţii Alpi între Italia şi AustriaVienei, apoi Ungaria cu Gyor, centura Budapestei, Kecskemet şi Szeged unde din păcate sa terminat autostrada şi am continuat cu ruta clasica Mako, Nădlac şi în sfârşit acasă… la Arad. Pe drum nu am mai avut parte de incidente doar în Ungaria într-o parcare pe autostradă am fost legitimaţi de poliţia maghiară cu care m-am înţăles în ugureşte, dar a fost doar o simplă verificare de acte. Am condus înapoi singur mai tot drumul cu o excepţia de vreo 100 de kilometri în Austria când l-am lăsat pe celălat prieten şi tovarăş de drum începător în ale condusului să şofeze în timp ce eu m-am odihnit puţin pe bancheta din spate.

Experienţa din această excursie în afara ţării a fost binevenită şi foarte utilă în viitoarele mele aventuri şi călătorii cu maşina atât în ţară cât şi în afara ei.

Gara din ZagrebGara din Zagreb

Pe autostradă în SloveniaPe autostradă în Slovenia

Gara din VeneţiaGara din Veneţia

Ambulanţă în VeneţiaAmbulanţă în Veneţia

Străzi înguste - tipic VeneţianO stradă tipic veneţiană

Eu şi Campanile di San MarcoEu şi Campanile di San Marco

Porumbeii din Piaţa San MarcoPorumbeii din Piaţa San Marco

Iahturi ancorate în portul din VeneţiaIahturi ancorate în portul din Veneţia

Românii sunt pretutindeniRomânii sunt pretutindeni

În drum spre plajăÎn drum spre plajă

Marea AdriaticăMarea Adriatică

Scoici din Marea AdriaticăScoici din Marea Adriatică