Excursie 2009, partea a II-a: Serbia, Croaţia, Slovenia, Italia

1 09 2011

Perioada: August 2009

Traseu: Arad – Timişoara – Jimbolia – Zrenjanin – Novi Sad – Vukovar – Osijek – Zagreb – Brezice – Liubliana – Volpago del Montello – Montebelluna – Veneţia – Udine – Klagenfurt – Graz – Viena – Gyor – Budapesta – Kecskemet – Szeged – Arad

Ţări tranzitate: România, Serbia, Croaţia, Slovenia, Italia, Austria, Ungaria

Dotat cu Opelul meu Astra an fabricaţie 1993, paşapoarte şi un GPS recent achiziţionat special pentru călătoria cu pricina împreună cu doi prieteni am pornit încrezători la drum. Am trecut prin Timişoara, care bineînţeles nu avea centură dar avea un sistem de semaforizare foarte ineficient ne-am îndreptat către Jimbolia. Serbia nefiind membră UE controlul a fost puţin mai riguros decât mă aşteptam. Obişnuit cu tranzitarea graniţei cu Ungaria unde nici nu trebuia să opresc motorul la maşină prezentam doar buletinul şi atât şi aici am procedat la fel, intrând în discuţie cu vameşul român fără să mai opresc motorul maşinii. Acesta foarte îngâmfat şi cu un aer de superioritate tipic românească îmi strigă să opresc motorul şi să cobor din maşină şi mă întreabă ironic că unde mă cred? Mă rog, încerc să fiu cât mai drăguţ posibil şi după ce ne-a purecat puţin, ne-a fotografiat maşina  (probabil aştepta şpagă) ne-a lăsat să înaintăm. Urmează vama sârbească. Spre surprinderea noastră am fost trataţi cu foarte multă lejeritate, un vameş destins (cred că cel mai simpatic vameş care l-am întâlnit vreodată) ne-a întrebat simpatic într-o română forţată dacă nu cumva avem droguri sau pistoale, ne-a înmânat paşapoartele înapoi fără să ne controleze, probabil ne-a crezut pe cuvânt dar nu înainte să remarce viza mea de America pe 10 ani de care a părut destul de încântat.

Serbia

Şi iată-ne înaintam în Serbia, şi GPS-ul nu mai arăta nimic (nu avea şi harta Serbiei) hartă nu aveam decât una foarte veche cu Europa de pe prin Novi Sadvremea Iugoslaviei şi nici măcar nu puteam distinge unde era graniţa cu Croaţia spre care vroiam noi să ajungem. Mergeam aşa după intuiţie, infrastrucura nesperat de bună, totul pus în ordine, localităţile prin care treceam curăţele, aranjate, o mulţime de fete frumoase, nici urmă de poliţie totul a decurs foarte bine şi iată-ne în Zrejanin primul orăşel din drumul nostru. Cu puţină dificultate deoarece indicatoarele rutiere lipsesc aproape cu desăvârşire am reuşit să îl tranzităm, fără să oprim însă. Ne îndreptam spre capitala Voivodinei, frumosul oraş Novi Sad. Catedrala romano-catolică din Novi SadUnde chiar am rămas impresionat de frumuseţea acestui oraş, mare centru industrial şi cultural al Serbiei cunoscut dealtfel ca şi Atena Sârbească (Srpska Atina). Clădiri şi biserici restaurate, zone pietonale, terase la tot pasul, piaţa principală (Piaţa Libertăţii) cu arhitectură neoclasică dominată de o impresionantă catedrală romano-catolică, curăţenie şi oameni primitori. Am încercat să cumpăram o hartă actuală de la o librărie dar cum nu aveam cash doar carduri bancare şi chiar dacă am încercat trei carduri diferite spre dezamăgirea mea nu am reuşit să o cumpărăm. Dar vânzătoarea foarte amabilă ne-a lăsat sa fotografiem harta şi aşa ne-am ajutat de poză ca să ajungem la graniţa cu Croaţia. Până am reuşit să ieşim din Novi Sad a fost mai greu din cauză că lipseau indicatoarele sau unde se găseau erau minuscule şi nu le distingeam bine dar drumul până la graniţa sârbo-croată a decurs fără probleme.

Croaţia

Am trecut graniţa pe la Backa Palanka-Ilok, punctul de trecere a frontierei aflat pe Dunăre, am Graniţa sârbo-croată pe Dunărestrabatut un pod imens şi eram în Croaţia. Cu vameşii croaţi de asemenea nu am avut probleme, au efectuat doar un control superficial. Apoi am urmat cursul Dunării până la Vukovar. Acum ne puteam folosi din nou de GPS care avea mai toate ţările din Europa mai puţin Serbia… ce ironie. În Vukovar îţi sare inevitabil în ochi turnul de apă puternic avariat în timpul luptelor din cadrul Războiului Croat de Independenţă şi care a fost păstrat aşa deteriorat ca simbol al conflictului. În vărful turnului este arborat un imens drapel al Croaţiei şi fără chiar să cunoşti istoria te loveşte aşa un Turnul de apă din Vukovar - monument de patriotism croatsentiment de patriotism care parcă pluteşte în aer în locul respectiv. Ar fi multe de povestit despre Vukovar şi despre luptele dintre Armata Populară Iugoslavă (Serbia) şi Croaţia, dar rezumând trebuie să menţionez că în 1991 timp de 87 de zile din august până în noiembrie au avut loc lucruri îngrozitoare printre care moartea a cel puţin 3000 de persoane, purificarea etnica a cel puţin 20000 de croaţi din oraş şi împrejurimi, conform unor estimări artileria sârbă a tras până la un milion de obuze către Vukovar, care a fost primul oraş european ras de pe faţa pământului de la Al Doilea Război Mondial încoace. În prezent doar turnul de apă avariat mai rezonează cu acele vremuri, viaţa pare să işi fi reluat cursul normal în Croaţia o ţară care acum prosperă din toate punctele de vedere. Ieşind din Vukovar-ul încărcat de istorie recentă ne-am îndreptat spre Osijek. Deja se înnoptase şi fiind şi singurul şofer deja dădeam semne de oboseală dupăLa Hotel în Croaţia savurând o bere locală după o zi plină atâta drum. Ţinând direcţia Zagreb şi nemergând pe autostradă speram să găsim un hotel sau motel la care să dormim  dar spre disperarea nostră înaintam în întuneric şi nici urma de vre-un loc de cazare. Cred că deja era aproape trecut de miezul nopţii când undeva pe la jumătatea drumului dintre Vokovar şi Zagreb am găsit într-un orăşel la care din păcate nu îi mai reţin numele două hoteluri. Am oprit înainte la un bar de unde o domnişoară de la care am cumpărat câteva sticle de bere croată, plătind cu euro deoarece nu aveam kuna (moneda naţională din Croaţia) ne-a îndrumat Zagreb - capitala Croaţieimai mult prin semne şi într-o engleză foarte elementară catre centrul orăşelului unde am şi găsit hotelurile cu pricina. Primul puţin mai scump şi la care nu am putut negocia dar la al doilea am dat peste un recepţioner simpatic, care bineînţăles nu prea vorbea engleza dar am reuşit să negociem o cameră cu 3 paturi de la 100 la 50 de euro. Camera arăta destul de bine echivalentul a 2-3 stele la noi. Când ne-am trezit dimineaţa am observat pe geam că şi la hotelul nostru şi la cel de vis-a-vis avea acoperită sigla hotelului cu un fel de prelată, nici în ziua de azi nu mi-am dat seama de ce. Cum nu ştiam o boabă de sârbă sau croată şi ei nu prea se descurcau cu engleza nu am mai cerut explicaţii şi am pornit la drum. În vreo 2 ore eram deja în Zagreb, care arată aproape ca orice capitală occidentală şi spre mirarea noastră cu o infrastructură extrem de dezvoltată. Am facut doar o scurtă plimbare prin centru, vreo câteva poze în faţa gării şi ne-am continuat drumul.  De la ieşirea din capitala Croaţiei şi până la graniţa cu Slovenia nu faci mai mult de 20 de minute.

Slovenia

Slovenia, o ţară de care noi românii nu ne aducem aminte cu plăcere încă de la barajul de calificare pentru Campionatul Mondial din 2002 când din postura de outsider ne-au eliminat ruşinos. Aversitatea mea faţă de Slovenia a crescut şi mai mult după experienţa avută acolo. Ajunşi în Slovenia, adică intraţi din nou pe teritoriul Uniunii Europene ne simţeam mult mai relaxaţi, teoretic ne simţeam ca „acasă”. La vamă ne-au controlat doar actele şi totul părea minunat. Slovenia este o ţară destul de mică, având suprafaţa a două maxim trei judeţe de la noi dar are un sistem dezvoltat de autostrăzi. Noi până în acest punct am venit tot pe drumuri naţionale cu excepţia unei mici porţiuni de autostradă parcursă pe centura Zagreb-ului şi neavând un buget foarte mare pentru această călătorie pentru doar 100 şi ceva de kilometri cât ne-ar fi luat tranzitarea Sloveniei ne-am gandit ca nu are rost să mai platim şi taxa de autostradă şi că ar fi bine să ne continuăm călătoria tot pe drumuri naţionale în ideea să economisim ceva bani şi să observăm mai bine peisajul sloven. Aveam intenţia să facem un mic popas şi în Liubliana, capitala Sloveniei. Dar cum planurile făcute acasă nu se potrivesc cu cele din târg în final nu am economisit nici bani şi nu am mai vazut nici Liubliana şi nici peisajul sloven. După ce am trecut graniţa am oprit în prima benzinărie să întrbăm de vignetă pentru autostradă. Dacă reţin bine cea mai ieftină era în jur de 15-20 de euro. Cu gândul ca să nu cumpăram chiar din prima benzinărie care ne iese în cale cum că poate ar fi mai scum ne-am gândit să încercăm la o a doua, dar preţul era acelaşi şi am hotărât să nu mergem pe autostradă. Cum ieşeam din benzinărie trebuia să virăm la stânga cum ne arăta şi GPS-ul, dar pentru asta trebuia să o luam prima oară la dreapta şi să facem un sens giratoriu. Dar eu am preferat să scurtez şi bineînţăles să trec peste linia continuă când în spatele meu ce să vezi…? o dubă de poliţie (până în acest punct al călătoriei am trecut deja prin două ţări dar nici urmă de poliţie). Eu îmi continui drumul ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, frumos regulamentar cu 50 km/h (fiindcă eram în localitate) duba agale în spatele meu fără sa acţioneze într-un fel. Eu fiind conştient de regula care am încălcat-o speram ca să îmi văd de drum şi maşina poliţiei să nu mai vină după mine, speram să mă depăşească sau să o ia în altă direcţie decât mine. Şi am mers aşa cred că vreo 10 minute, un fel de tortură psihică pentru mine şi la un moment dat am văzut un supermarket şi am decis să trag acolo în parcare cu gândul că doar doar maşina poliţiei o să îşi vadă de drum şi noi oricum trebuia să ne mai aprovizionăm cu apă şi ceva de ronţăit. Când semnalizez şi o iau spre parcarea suprmarketului bineînţăles şi maşina poliţiei după mine, nu avem să scap sub nici un chip. Opresc frumos în parcare, poliţia opreşte frumos lângă mine. Ieşim din maşină cu intenţia să intrăm în supermarket dar din dubă coboară trei poliţai doi tipi şi o tipă, toţi până în maxim 30 de ani. Încep să mi se adreseze în slovenă, apoi în germană, apoi în italiană şi într-un final în engleză (toţi au o problemă cu engleza, în spaţiul ex iugoslav oare?) şi începe să îmi explice cum că am încălcat linia continuă. Eu mă fac că nu înţăleg, dar nu am nici o şansă cu el şi trebuie să plătesc o amendă de 40 de euro pentru încălcarea liniei continue dar pentru că sunt străin şi trebuie să plătesc neapărat pe loc se aplică doar jumate de amendă adică doar 20 de euro şi deja încep să regret că nu am luat vignietă de autostradă. Toată treaba cu poliţia a durat cel puţin vreo jumătate de oră dacă nu mai mult între timp ma pus să suflu în fiolă, ne-au controlat paşapoartele la fiecare în parte, s-au uitat printre bagaje, aveam şi un bax de vin printre bagaje pentru gazda noastră din Italia, s-au interesat că ce facem cu vinul şi la urmă ne-au lăsat cu moralul la pământ. Acum ne lamentam cu toţii că mai bine am fi luat-o pe autostrada şi am fi evitat acest incident, fără să ştim că ăsta era doar începutul. După ce ne-am făcut cumpărăturile fără nici un chef am pornit la drum, cu direcţia Liubliana. Nu cred că am plecat nici de 5 minute de la supermarket şi ne îndreptam spre ieşirea localităţii (Brezice) deja se şi vedea tabla de ieşire din localitate când mă gândesc să apăs puţin acceleraţia şi să ajung la aproape 90 km/h în tandem cu antemergătorul meu dar şi cu cel din spate, amândouă maşini cu număr de Slovenia. Din faţă o maşină îmi face semn cu farurile dar deja era prea târziu şi dintre cele trei maşini doar eu cel cu număr de România sunt tras pe dreapta şi coşmarul începea din nou. Mi-au cerut actele, paşaportul, talonul. Acum erau 2 poliţai unul mai tânăr tot aşa pe la vreo 30 de ani şi unul mustăcios mai învârsta pe la vreo 40-50 de ani. M-am putut înţălege doar cu cel tânăr care spicuia puţin pe engleză. Foarte drastici îmi spun că trebuie să plătesc 250 de euro (cu plata pe loc obligatoriu, deci doar 125). Concediul nostru era şi aşa unul cu buget de austeritate…şi acum mă simţeam deja chiar disperat, dacă am fi continuat tot în ritmul acesta mai puţin şi am fi rămas fără bani. Încerc să le explic că nu am atâţia bani la mine şi că nu mai îmi rămân de benzină până acasă (bani aveam bineînţăles) şi că o să plătesc prin poştă când ajung acasă (la paştele cailor mă gândeam eu). Nu pot să îi clintesc din decizia lor. Văzându-mi în portofel cardurile cand i-am dat talonl îmi sugerează să sun acasă să îmi trimită bani pe card şi să plătesc amenda cu cardul. Ce inteligent… m-am gandit eu înjurând printre dinţi. Necunoscând legislaţia slovenă credeam că vor doar să mă sperie şi să profite de faptul că nu ştiu legea, eu mă gandeam că nu îi posibil să fiu obligat să plătesc pe loc (am verificat ulterior şi chiar aveau acest drept). Îmi spun că pentru viteza asta de (90 km/h) aş putea să ajung şi în faţa judecătorului şi dacă nu plătesc nu mai îmi dauÎn Slovenia, cu moralul la pământ dupa a doua amendă actele înapoi. Invoc discriminarea şi le spun că se comportă cu mine aşa doar pentru că sunt român şi că maşinile cu număr de Slovenia care circulau cu aceeaşi viteză ca şi mine nu au fost oprite. Nu ajung la capât cu ei şi cum deja se însera după câteva minute bune de negocieri şi intransigenţă din partea poliţiei slovene sunt nevoit să plătesc amenda de 125 de euro, îmi primesc actele, intru în prima benzinărie, îmi cumpăr vignietă, la prima intrare o iau pe autostradă, nu mai opresc nici în Liubliana şi mă îndrept în viteză spre graniţa cu Italia jurându-mă că nu mai pun piciorul niciodată în Slovenia. Până în prezent m-am ţinut de cuvânt. Acum judecând la rece îmi vine să râd de toată aventura dar în acele momente nu gandeam deloc aşa. Vina era exclusiv a mea, dar nemai călătorind niciodat de capul meu cu maşina în afară ţării trebuia probabil să primesc lecţia asta.

Italia

Restul drumului am fost foarte atent la toate regulile de circulaţie, exclusiv de prudent şi poate chiar paranoic în unele cazuri. La vreo oră după ultima amendă intram în Italia şi lăsam în În gara din Veneţiaurmă neplăcutul episod sloven. Avea să înceapă cea mai frumoasă parte a excursiei noastre. Unul dintre prieteni mei care mă însoţeau în această excursie lucrează în Arad recepţioner la un hotel aproape de Zona Industrială. Acolo s-a împrietenit cu un italian care a fost trimis în delegaţie câteva săptămani bune la o firmă în Zona Industrială şi pe toată perioada a fost cazat la hotelul la care lucrează prietenul meu. Între ei s-a legat o oarecare prietenie şi cum italianul pe nume Mateo statea aproape de Veneţia o zonă cu magnet pentru orice turist care se respectă l-a invitat la el dacă cumva o să treacă vreodată prin Italia. Acum era ocazia perfectă şi cum Canal Grandebugetul nostru nu era prea mare, amicul meu l-a anunţat din timp că venim aşa că eram aşteptaţi în Volpago del Montello regiunea Veneto, o mică aşezare la căţiva kilometri de faimoasa Veneţia. Am ajuns noaptea târziu acolo şi nu prea ştiam la ce să ne aşteptăm de la un om care atunci îl vedeam pentru prima oară, dar italianul ne-a facut o impresie foarte bună, avea un amartament foarte primitor cu 3 camere din care 2 am ocupat noi şi spre surprinderea noastră a doua zi i-a dat prietenului meu cheile de la apartament şi ne-a spus că putem veni şi pleca oricând şi că se ne simtim ca acasă. Eram puţin Piaţa San Marcosurprins la cât de bine eram trataţi la urma urmei de către un strain şi să nu uităm eram în 2009 perioadă în care în presă se relatau o mulţime de aversiuni împotriva românilor din peninsulă. Noi nu ne-am simţit deloc discriminaţi şi toată lumea sa comportat foarte frumos şi politicos cu noi spre bucuria noastră. A doua zi vroiam neapărat să ajungem la Veneţia şi la sfatul amicului nostru italian am hotărât să mergem cu trenul deoarece ii mai ieftin decât cu maşina, parcarea fiind foarte scumpă în Veneţia. Mateo ne-a însoţit până în Montebelluna de unde am luat trenul spre Veneţia. Ajunşi în gară la Veneţia am rămas gură cască ca să zic aşa în primul rând de frumuseţea oraşului care în întregime face parte din patrimoniul UNESCO dar şi de preţurile exagerate care sunt practicateCampanile - Veneţia acolo. Înainte dar şi după să ajung în Veneţia am mai vizitat diverse locuri cunoscute cum ar fi New York-ul, Cascada Niagara, Budapesta,  Epcot Walt Disney World Resort Florida, Dusseldorf, Istambul, Atena, dar nicăieri parcă nu am văzut aşa preţuri mari la absolut orice cum am văzut în Veneţia. Dar preţurile mari sunt total justificate de frumuseţea inegalabilă a locului. Veneţia este singurul oraş din lume complet pietonal aşa că după ce am mâncat câte un sandwich foarte scump în gară am pornit-o la pas prin frumosul oraş. Am avut ce vedea, arhitectură deosebită oriunde te-ai uita, Piaţa şi Bazilica San Marco şi Canal Grande fiind cireaşa de pe tortul experienţei Veneţiene. Cafenele, retaurante şi terase sunt peste tot, gondole, gondolieri, străduţe înguste, statui, biserici, magazine, hoteluri de lux,măşti, o mulţime de chioşcuri cu suveniruri, asiatici care vor să îţi vândă orice, dar şi o mulţime de turişti din toate colţurile lumii. Am rămas împresionaţi de tot ce am văzut în Veneţia dar şi istoviţi după o zi întreagă de mers pe jos în soarele de august. Am luat trenul înapoi pe aceeaşi rută dar undeva pe la jumătatea traseului a intervenit ceva Eu şi Opelul meu în Volpago del Montellodefecţiune pe ruta respectivă şi am fost daţi toţi jos din tren. Cu ajutorul unui „cfr-ist” italian foarte politicos şi săritor am reuşit în ultima clipă să prindem autobusul care a înlocuit trenul defect. Cu puţină întârziere am ajuns înapoi în Montebelluna de unde cu maşina care am lăsat-o în gară ne-am întors în Volpago del Montello şi am cinat la gazda noastră care ne aştepta cu veritabile paste gătite în stil italian de un italian adevărat.

A doua zi încă puţin istoviţi parcă după ce am bătut la pas aproape toată Veneţia am convenit să ne relaxăm puţin la Marea Adriatică, dacă tot eram la o aruncătură de băţ de ea. AmLa Marea Adriatică pe litoralul din Italia (Lido di Jesolo) ales o destinaţie care am gasito pe GPS şi anume orăşelul staţiune Jesolo cu a sa plajă Lido di Jesolo. Sincer Marea Adriatică nu ma impresionat prea mult, nefiind mare diferenţă între ea şi Marea Neagră deşi după cum am văzut (în poze doar) pe partea croată şi muntenegreană apa este mult mai albastră şi litoralul şi plajele mult mai primitoare. Nu se compară cu Golful Mexicului şi cu plajele care le-am văzut în Florida de exemplu. Dar şi aşa am petrecut o zi întreagă stând la soare şi bălacindu-ne în apă. La întoarcere am oprit în Pizza de la mama ei de acasăVolpago del Montello şi am mâncat o pizza veritabilă ca la mama ei acasă.

Am părăsit Volpago del Montello şi pe Mateo gazda noastră primitoare următoarea zi şi ca să evităm Slovenia am luat-o pe la Udine şi am străbătut munţii Alpi trecând în Austria pe autostrada Alpe-Adria. Am folosit doar autostrăzi ca să evităm amenzi inutile şi ne-am minunat de infrastrucura italiană respectiv austriacă şi de frumuseţea peisajului montan alpin care se întinde în cele două ţări. Visam la momentul când o să avem şi noi autostrăzi ca şi ei. Am urmat ruta Klagenfurt, Graz, centura Munţii Alpi între Italia şi AustriaVienei, apoi Ungaria cu Gyor, centura Budapestei, Kecskemet şi Szeged unde din păcate sa terminat autostrada şi am continuat cu ruta clasica Mako, Nădlac şi în sfârşit acasă… la Arad. Pe drum nu am mai avut parte de incidente doar în Ungaria într-o parcare pe autostradă am fost legitimaţi de poliţia maghiară cu care m-am înţăles în ugureşte, dar a fost doar o simplă verificare de acte. Am condus înapoi singur mai tot drumul cu o excepţia de vreo 100 de kilometri în Austria când l-am lăsat pe celălat prieten şi tovarăş de drum începător în ale condusului să şofeze în timp ce eu m-am odihnit puţin pe bancheta din spate.

Experienţa din această excursie în afara ţării a fost binevenită şi foarte utilă în viitoarele mele aventuri şi călătorii cu maşina atât în ţară cât şi în afara ei.

Gara din ZagrebGara din Zagreb

Pe autostradă în SloveniaPe autostradă în Slovenia

Gara din VeneţiaGara din Veneţia

Ambulanţă în VeneţiaAmbulanţă în Veneţia

Străzi înguste - tipic VeneţianO stradă tipic veneţiană

Eu şi Campanile di San MarcoEu şi Campanile di San Marco

Porumbeii din Piaţa San MarcoPorumbeii din Piaţa San Marco

Iahturi ancorate în portul din VeneţiaIahturi ancorate în portul din Veneţia

Românii sunt pretutindeniRomânii sunt pretutindeni

În drum spre plajăÎn drum spre plajă

Marea AdriaticăMarea Adriatică

Scoici din Marea AdriaticăScoici din Marea Adriatică

Anunțuri

Acțiuni

Information

2 responses

4 09 2011
albinuta veninoasa

Frumos cand cineva isi face timp pt a lasa detalii pe unde a fost.
Multumim pt relatarile tale si mult timp pt blog si pt noi.

25 10 2011
nickro

Foarte bine scrise impresiile de calatorie. Pacat e amenzille slovene, dar per total, ma bucur ca ati avut o experienta turistica placuta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: